Bărbatul – acuzat de asemenea de furt – este suspectat că face parte dintr-un grup alcătuit în principal din bărbați nord-africani care a agresat sexual și jefuit femei, pe 31 decembrie, în apropierea gării din Koln.
Suspectul a fost arestat alături de alt solicitant de azil algerian, în vârstă de 22 de ani, care este acuzat că a comis un furt – dar nu și de agresiune sexuală – în noaptea de Revelion. Amândoi locuiesc la un hostel pentru refugiați din Kerpen, un oraș situat imedat la vest de Koln.
Până luni 776 de femei au depus plângeri cu privire la evenimentele de la Koln. Aproximativ jumătate din plângeri vizează infracțiuni de natură sexuală.
Au fost depuse, de asemenea, trei plângeri pentru viol.
Aceste arestări arată că poliția investighează în prezent 21 de persoane, dintre care opt sunt în custodie. Cei mai mulți dintre acești bărbați sunt acuzați că au furat bunuri precum telefoane mobile. Agresiuni similare, dar de o amploare mai redusă, au avut loc și în alte orașe germane, inclusiv la Hamburg și Stuttgart.
Poliția a efectuat în weekend descinderi în legătură cu incidente asemănătoare la Dusseldorf. Însă, luni, toți cei 40 de bărbați reținuți în aceste raiduri au fost eliberați.
Aproximativ 1,1 milioane de migranți a primit Germania pe teritoriul său în 2015.
Guvernul cancelarului Angela Merkel continuă să modifice legislația în vederea unei facilitări a deportării solicitanților de azil condamnați pentru anumite fapte penale pe teritoriul german.
Agresiunile comise de Revelion au furnizat muniție criticilor politicii lui Merkel în domeniul migrației, care subliniază că afluxul de migranți a slăbit siguranța în țară.
În afară de criticile la adresa politicii migrației, aceste incidente au declanșat o serie de întrebări vizând Poliția din Koln, acuzată că a lăsat incidentele să scape de sub control și că nu și-a suplimentat prezența în gări, dar și dacă nu cumva autoritățile au încercat să mușamalizeze implicarea migranților, pentru a evita un scandal politic pe fondul criticilor dure la adresa politicii lui Merkel în domeniul migrației.
Ministerul de Interne din landul Renania de Nord-Westfalia, în care se află Kolnul, a emis un comunicat în care care afirmă că relatările de presă de până la 4 ianuarie cu privire la amploarea atacurilor de pe 31 decembrie nu corespundeau cu înregistrările poliției.
„Această contradicție este necesar să fie clarificată cât mai rapid posibil”, se arată în comunicat.
Fostul comandant al Poliției din Koln Wolfgang Albers și-a pierdut deja postul din cauza acestui scandal.
Însă un oficial de la minister, însărcinat cu relațiile poliției, a declarat că Albers a ținut-o la curent cu situația pe Henriette Reker, primarul Kolnului. Este neclar însă dacă șeful poliției știa sau nu că atacatorii au fost descriși în principal ca fiind nord-africani.